Che mese curiuso che è dicembre. A dinto a na casa nce sta n'alleria: mille luciarelle, 

me pareno tanta stelle, 

se vere ca 'lla, 

nce stanno e criature piccerelle. 

A dinto a n'ata casa invece 

nce sta nu scuretorio, 

a me  

me pare proprio nu mortorio. Chissà llà dinto quala tristezza nce sta: nu parente scumparzo, 

o ò lavoro ca nun ce sta 

e allora se capisce 

ma che tieni a festeggià?! 

Dicembre è nu mese appiso, 

tra passato e presente 

suspiso. 

Addò nun sempre può distinguere nettamente  

chi festeggia e chi sta triste 

perché chisto è nu mese  

ad emozioni miste. 

Na canzuncella, e luciarelle, 

ò calore da gente,  

e surrise che s'ammescano, 

mmiezo a strada nce sta na festa,

ma dint'ò core ognune  

tene paura 

che à notte, a nu momento a n’ato  addiventa scura. 

E dicembre, 

senza dicerie niente a nisciuno  chistu sentimento 

ò mette annura. 


 

“Dicembre”

 

L'autore: Esposito Stefano