Che mese curiuso che è dicembre. A dinto a na casa nce sta n'alleria: mille luciarelle,
me pareno tanta stelle,
se vere ca 'lla,
nce stanno e criature piccerelle.
A dinto a n'ata casa invece
nce sta nu scuretorio,
a me
me pare proprio nu mortorio. Chissà llà dinto quala tristezza nce sta: nu parente scumparzo,
o ò lavoro ca nun ce sta
e allora se capisce
ma che tieni a festeggià?!
Dicembre è nu mese appiso,
tra passato e presente
suspiso.
Addò nun sempre può distinguere nettamente
chi festeggia e chi sta triste
perché chisto è nu mese
ad emozioni miste.
Na canzuncella, e luciarelle,
ò calore da gente,
e surrise che s'ammescano,
mmiezo a strada nce sta na festa,
ma dint'ò core ognune
tene paura
che à notte, a nu momento a n’ato addiventa scura.
E dicembre,
senza dicerie niente a nisciuno chistu sentimento
ò mette annura.
“Dicembre”
L'autore: Esposito Stefano